VW GOLF Cabriolet Mk1 (1979 - 1993)
VW Golf Cabriolet este denumirea sub care a fost prezentat in 1979, in Europa, Golf-ul decapotabil. Acesta a purtat denumirea de Rabbit Convertible in America de Nord pana in 1985, moment din care a fost folosita denumirea simpla de VW Cabriolet. VW Golf Cabriolet nu a fost doar un Golf “decapotat”, acesta a fost ansamblat in totalitate de catre Karmann la fabrica acestora din Osnabruck, Germania, acolo unde VW livra “piesele - ADN”: motor, interior, suspensii, iar Karmann reusea sa fabrice una dintre cele mai iubite masini decapotabile ai anilor 80-90. De altfel denumirea de Karmann apare pe toate masinile VW Cabriolet ca un tribut adus constructorului german.
Ca si element de noutate Golf-ul Cabriolet este prima masina decapotabila cu bara transversala fixa, acest roll-bar pornea din dreptul montantilor B ai masinii si aducea un plus de siguranta in cazul unui accident, mai ales la accidentele soldate cu rasturnarea masinii. In ceea ce priveste motorizarea, in 1979 Golf Cabriolet dispunea de doua motoare – GLS de 1,5litri si 70CP si GLi de 1,6 litri si 110 CP, iar in anul 1993 era oferit un motor de 1,8litri si 98CP cu catalizator care era in conformitate cu norma de poluare EURO 1. In cei 14 ani de existenta ai primului model Golf Cabriolet au fost produse 389.000 de exemplare, in momentul de fata fiind una dintre cele mai cautate masini decapotabile. Modelul a fost succedat de Golf MK3 Cabriolet fabricat intre 1993 - 2002 si Golf Mk6 Cabriolet incepand cu anul 2012 reluandu-se productia acestui exemplar iconic. Aici regasiti o cronologie a productiei Golf Cabriolet cu cele mai importante repere ale istoriei sale. |
TOPLESSCateva versiuni ale Cabriolet-ului in perioada anilor 1979-1993. VW Jetta Mk1 Cabriolet 1980
VW See-Golf Cabriolet 1983
VW Golf Mk2 Cabriolet prototype 1988
Biagini Passo
(1990 - 1993) |